aleg_30904200.jpg

Tot mai mulţi moldoveni vor să fie primari. Pentru alegerile din 20 octombrie, în cursă s-au înscris peste 3.700 de candidaţi

Tot mai mulţi moldoveni râvnesc funcţia de primar. Datele Comisiei Electorale arată că pentru alegerile din 20 octombrie, în cele 896 de comune şi oraşe din ţară, s-au înscris în cursă peste 3.700 de candidaţi la funcţia de primar. Adică, în medie, câte patru candidaţi în fiecare localitate. În comparaţie cu scrutinul local din 2015, cifra a crescut cu peste 600.

Este în creştere şi numărul celor care îşi doresc să devină consilieri locali. La această funcţie râvnesc aproximativ 40 de mii de candidaţi, în timp ce la scrutinul din 2015, s-au înscris 38 de mii de persoane. A crescut numărul candidaţilor, s-au înmulţit şi promisiunile. De exemplu, în satul Tochile-Răducani din raionul Leova, acolo unde infrastructura este la pământ, consilieri se văd 35 de localnici, iar fotoliul de primar şi-l doresc patru persoane.

„Eu pot să vă zic de ce vreau eu să fiu primar, eu am candidat aici pe circumscripţie la parlamentare, iar eu atunci am promis oamenilor mai multe lucruri, gazificare, apă şi iar acum vreau să le realizez”, a menţionat Andrei Trandafir, candidat la funcţia de primar al satului Tochile-Răducani. 

„Ne-am pus în perspectivă să facem drumurile, să tragem apeduct, iluminat. Unii consilieri îs cam puşi de ochii lumii, sunt câţiva competenţi, dar nu toţi, la noi cu neamurile mai mult”, a menţionat Ion Buzulan, candidat la funcţia de consilier local în satul Tochile-Răducani.

Oamenii din sat spun că speră la un viitor mai bun, însă sunt de părere că unii dintre cei care vor să ajungă primari sau consilieri au alte interese:

„Primarul care o fost până acum a făcut tot şi pe la şcoală, pe la casa de cultură, dar restul n-au făcut nimic. Toţi vor bani, motivul pentru care vor să ajungă acolo”.

„Noi rămânem la sapă, dar ei nu se mai satură de fotolii, de aceea şi vor să ajungă acolo. Sunt plătiţi bine”.

„E normal să fie mulţi, fiecare primar îşi ia consilierii lui. Fiecare vrea să facă ceva pentru satul lui”.

În satul Tochile-Răducani din raionul Leova locuiesc în jur de 1500 de oameni.


Preluat de la: Publika.md