658x0_28.jpg

Transnistria: Un elev a furat telefonul colegului său, iar alți doi au sustras banii și bijuteriile unei profesoare

Miliția transnistreană a făcut lumină în două cazuri de furt comise de niște școlari: unul a furat telefonul colegului său, iar alți doi – au sustras banii și bijuteriile profesoarei sale, scrie presa din regiune, scrie realitatea.md

În concret, pe data de 5 februarie, o femeie în vârstă de 34 de ani, locuitoare a raionului Dubăsari, s-a adresat la poliție și a povestit că fiului său, elev în casa a VI-a, un necunoscut i-a furat telefonul. Ulterior, s-a stabilit că fapta a fost săvârșit de un coleg, în timpul recreației, când toți copiii erau la cantină.

În același timp, din cabinetul unei școli din Tiraspol a dispărut un portmoneu. Acesta aparținea profesoarei, care păstra în el 300 de ruble (echivalentul a circa 300 de lei) și o cruciuliță de aur.

Ea a sunat la poliție și, în rezultat, au fost identificați doi făptați în vârstă de 11 și 14 ani. O parte din banii și bijuteriile sustrase au fost ridicate.

Cele două cazuri sunt investigate întru stabilirea tuturor circumstanțelor. Adolescenții au fost luați la evidență, părinții săi urmând să fie trași la răspundere pentru „nerespectarea responsabilităților în educarea și întreținerea copiilor”. 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

O moldoveancă va face accesorii pentru Jennifer Lopes. Iată cum arată bijuteria // VIDEO Lilia Carauș este designer de accesorii hande-made, iar recent a fost contactată de o persoană ce se ocupă de asigurarea interpretei și actriței Jennifer Lopes cu accesorii. Aceasta i-a solicitat moldovencei un accesoriu pentru concertul lui Jennifer la Miami pe 26 martie.  ...
Casa de modă Hugo Boss va primi despăgubiri de la un comerciant din Chișinău Un agent economic din Capitală a fost obligat de către Judecătoria Chișinău să achite despăgubiri companiei Hugo Boss de zeci de mii de lei, pentru încălcarea drepturilor exclusive asupra mărcilor. Mai exact, Hugo Boss Trade Mark Management Gmbh&Co. KG și Hfc Prestige Internati...
Delapidările din sectorul bancar vor fi examinate la prima ședință a Consiliului Suprem de Securitat... În acest sens, Igor Dodon a solicitat prezentarea informației și toată corespondența cu privire la acțiunile întreprinse de CSS, BNM, Guvern, Procuratura Generală, SIS, CNA în vederea prevenirii și stopării furtului din sectorul financiar-bancar, începând cu 2011 pînă în prezent. Șeful statului a ac...
Are 9 ani si a intrat in Cartea Recordurilor Guinness. Un pusti din Columbia a reusit sa prinda ming... Rafael Gomez a fost ajutat de tatal sau, care a stat la 10 metri distanta si i-a aruncat mingile, timp de 60 de secunde. Pustiul a prins aproape toate, iar la finalul timpului a inregistrat recordul istoric, omologat de Guinness – 68 de mingi prinse.    Rafael Gomez locuieste in Bo...
Peste 90 de persoane date dispărute după scufundarea unei ambarcațiuni pneumatice în largul coastelo... Mai mult de 90 de migranți sunt dați dispăruți după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a scufundat miercuri în largul litoralul vestic al Libiei, transmite agerpres.ro citat de UNIMEDIA. Colegii acestuia au reușit să salveze 29 de migranți la o distanță de circa 40 k...
Protest la Minsk împotriva manevrelor militare comune ruso-belaruse De Ziua Independenței Republicii Belarus (3 iulie), la Minsk, a fost organizat un protest al opozitiei împotriva exercițiilor militare comune ruso-belaruse, programate pentru luna septembrie. Acțiunea „Pentru un Belarus pașnic&ldquo...