465x0_12.jpg

Trump afirmă că reprezintă doar interesele SUA și promite că zidul de la granița cu Mexicul va fi construit foarte curând

Președintele american Donald Trump a subliniat vineri că scopul lui este să deservească interesele SUA, nu ale celorlalte țări din lume, și că America a investit prea mult apărând granițele altor țări, iar acum e momentul să se concentreze asupra propriilor priorități, transmite DPA. 

În cadrul unei reuniuni a conservatorilor din SUA, Conservative Political Action Conference (CPAC), Trump a reluat astfel tema „America pe primul loc", pe care a promovat-o în campania electorală.

„Reprezint Statele Unite ale Americii, nu reprezint tot globul. Vă reprezint țara", le-a spus Trump susținătorilor prezenți la conferință.

Președintele a subliniat că prin venele americanilor curge „același sânge al marilor patrioți" și că toți cetățenii împărtășesc loialitatea față de țară.

Trump le-a mai spus participanților la convenție că America s-a ocupat prea mult de problemele altor state și că este momentul să se pună ea pe primul plan, potrivit CNN.

„Am protejat granițele altor țări, iar ale noastre au rămas descoperite. Oricine poate să intre", a declarat republicanul.

În acest context, el a readus în discuție controversatul proiect al zidului de la granița dintre SUA și Mexic.

„Vom construi zidul, nu vă faceți griji. Îl construim. Va începe curând, cu mult înainte de momentul programat. Va începe foarte curând", a anunțat Trump, care a adăugat că nu intenționează să se scuze pentru că vrea să asigure securitatea americanilor.

„Nu îmi voi cere niciodată scuze pentru că apăr siguranța și securitatea poporului american. Dacă asta înseamnă articole negative sau că oamenii mă vorbesc de rău, e în regulă, nu mă deranjează. Securitatea oamenilor este cea mai importantă", a arătat Trump, care a mai spus că „teroriștii radicali islamiști vor rămâne naibii afară din țara noastră". 

Agerpres


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

(foto) Ce se poate face cu o decapotabilă Opel Astra? Unui şofer din Chişinău i-a venit o idee nebun... Când nu ai prieteni care să te ajute sau nu doreşti să achiţi bani pentru servicii costisitoare trebuie să te descurci cum poţi. Aşa a procedat şi un automobilist din capitală care a avut nevoie să transporte un fotoliu. Chiar dacă meteorologii au anunţat o vreme ploioasă &...
Duster Black Touch. Când va debuta noua variantă de top de la Dacia (FOTO) Noua generație Dacia Duster va debuta în 2017 în cadrul Salonului Auto de la Geneva.Totuşi, până atunci, oficialii producătorului de la Mioveni au decis că este momentul să agite puțin apele și să vină pe piață cu o nouă versiune a SUV-ului românesc.Așa se face că Dacia a pregătit pentru această toa...
Studiu. Bărbații care fac acest lucru riscă SĂ MOARĂ mai repede Noi cercetări au descoperit că bărbații au o rată a mortalității mult mai mare după ce au primit transfuzii de sânge de la femeile care au copii. Bărbații care au primit sânge donat de la femei care au fost însărcinate au avut o rată semnificativ mai mare de mortalitate, în comparație cu cei care ...
Sheriff este noul lider al Diviziei Naționale. Tiraspolenii au trecut la Nisporeni de Speranța Sheriff Tiraspol a urcat pe prima poziție în clasamentul Diviziei Naționale după victoria din deplasare cu Speranța, scor 2-0. "Galben-negrii" au decis soarta partidei în prima repriză.  Speranța a fost condusă din minutul 3, pentru Sheriff marcând discipol...
VIDEO. Sergiu Sîrbu: Viitorul președinte va avea putere doar dacă veți vota candidatul potrivit. Vla... Sîrbu a încercat să vină cu argumente, menționând că s-a referit la necesitatea ca viitorul șef de stat să activeze în unison cu Parlamentul și Guvernul.      „Dacă vei vota un președinte care se va pune în opoziție totală față de majoritatea parlamentară, față de Guvern, cu acele atr...
(live/update) Ședința Parlamentului. Corina Fusu, în fața deputaților (Update 12:55) Deputații examinează moțiunea simplă asupra activității ministrei Educației. Corina Fusu prezintă raportul privind activitatea Ministerului ORA 12:07 Deputații se întrunesc în ședința Parlamentului. Pe ordinea de zi figurează noua proiecte însă aceasta poate fi modif...