ue_61720500_06041200_46122700.jpg

UE ar putea impune noi sancţiuni Venezuelei dacă va aprecia că democraţia continuă să fie subminată

Uniunea Europeană a indicat joi că ar putea impune noi sancţiuni Venezuelei dacă va aprecia că democraţia continuă să fie subminată în această ţară, unde luna viitoare au fost convocate alegeri anticipate pe care opoziţia a anunţat că le va boicota, scrie agerpres.ro.

Şefa diplomaţiei UE, Federica Mogherini, a subliniat într-un comunicat că regretă faptul că administraţia preşedintelui Nicolas Maduro a convocat alegerile prezidenţiale şi legislative din 20 mai fără un consens cu privire la „condiţiile unui proces electoral credibil”. Autorităţile le-au interzis celor mai populari doi lideri ai opoziţiei să participe la alegeri, iar principala coaliţie a opoziţiei din Venezuela va boicota votul.

„Uniunea Europeană va monitoriza îndeaproape procesul electoral şi evoluţiile asociate de la faţa locului şi este gata să reacţioneze cu măsurile adecvate la orice decizie sau acţiune care ar putea continua să submineze democraţia, statul de drept şi situaţia drepturilor omului în această ţară”, a precizat Mogherini, adăugând că la un scrutin corect ar trebui permisă participarea tuturor formaţiunilor.

UE a impus deja împotriva Venezuelei o serie de sancţiuni, inclusiv un embargo asupra armelor, blocarea de conturi şi interdicţii de călătorie pentru anumiţi oficiali, argumentând că regimul lui Maduro se face vinovat de încălcarea drepturilor omului şi subminarea democraţiei.

Ţara latino-americană se confruntă cu o criză economică şi socială care se traduce prin penurii de alimente şi medicamente care afectează milioane de oameni, hiperinflaţie şi lipsă de securitate, toate acestea ca urmare, susţin criticii, a politicilor disfuncţionale ale guvernului lui Maduro. Circa trei milioane de venezueleni au fugit din ţară. Preşedintele a denunţat un „război economic” lansat de opoziţie şi SUA.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

(foto) Minor din raionul Nisporeni, dispărut de trei săptămâni Un minor din satul Mileşti, raionulul Nisporenia a dispărut de trei săptămâni. Inspectoratul de poliţie Nisporeni anunță că Tudor Marin are 13 ani, iar în data de 8 aprilie 2017 a plecat de acasă într-o direcţie necunoscută.   Semnalmentele minoru...
Ce se va întâmpla cu Primăria Chișinău după referendumul anti-Chirtoacă Referendumul anti-Chirtoacă a eșuat lamentabil săptămâna trecută, lăsându-i pe socialiști cu buza umflată. Totuși, pe cetățenii cărora le pasă de soarta mun. Chișinău îi frământă câteva întrebări. Oare ce se va întâmpla cu municipiul Chișinău,...
Cinci state care nu-s membre a Uniunii europene au aderat la sancțiunile prelungite ale UE împotriva... Cinci țări au aderat la decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive impuse ca răspuns la anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, se arata în declarația semnata de Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă și de Securitate Comună. ...
Cine va achita datoriile istorice la energia termică de peste 600 mln lei ale ÎMGFL-ilor din Chișină... Reprezentantul asociației „Urban Consulting”, Mihail Cîrlig a declarat că are mai multe întrebări cu privire la modul în care s-a constituit SA „Termoelectrica” și dacă scopul creării acesteia a fost unul nobil.  „În 2014, procentul de participare a Primăriei la întreprinderea Termoelectrica a ...
CUM prepari CELE MAI BUNE MURĂTURI  Cum  mai e puțin până când fructele și legumele de sezon se vor sfârși, orice gospodină  se gândește să-și abrovizioneze cămara cu murături. În continure îți recomandăm o rețetă tra...
Spania – Italia 3-0. Dubla lui Isco și golul lui Morata au adus o victorie ce-i duce pe iberic... Spania a câștigat la scor derby-ul cu Italia pentru supremația în Grupa G a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2018. Dubla lui Isco și reușita lui Alvaro Morata au decis victoria care i-a adus încă de pe acum naționalei iberice calificarea la Cupa Mondială. ...