ue-primeste-cu-raceala-planul-guvernului-britanic-pentru-cetatenii-europeni-1498495775.jpg

UE primește cu răceală planul guvernului britanic pentru cetățenii europeni

Negociatorul-șef al Uniunii Europene cu privire la Brexit, francezul Michel Barnier, a reacționat cu răceală la planul prezentat luni de guvernul de la Londra referitor la drepturile cetățenilor europeni în Marea Britanie după ieșirea acestei țări din blocul comunitar, transmite Reuters.

‘Obiectivul UE privind drepturile cetățenilor: același nivel de protecție ca în legislația UE. Sunt necesare mai multă ambiție, claritate și garanții decât în poziția de astăzi a Marii Britanii’, a scris Barnier pe Twitter.

Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat luni, în parlamentul de la Londra, că ‘niciunui cetățean al Uniunii Europene care trăiește legal în prezent în Regatul Unit nu i se va cere să părăsească’ țara după Brexit, asigurându-i pe aceștia că ‘vrem să rămâneți’.

Ea a subliniat însă că orice acord cu privire la statutul lor legal și drepturile viitoare trebuie să fie reciproc și să ofere de asemenea certitudine celor 1,2 milioane de britanici care trăiesc pe continent pentru perioada post-Brexit, adică după martie 2019.

Conform proiectului guvernului, cetățenii europeni îți vor păstra drepturile actuale până la data ieșirii Marii Britanii din UE, după care vor trebui să solicite obținerea unui nou statut.

Guvernul face distincție între persoanele aflate de cel puțin cinci ani în Marea Britanie — termenul limită urmând a fi precizat — și restul.

În primul caz, cetățenii UE vor putea cere statut de rezident permanent și își vor putea aduce soțul/soția și copiii, urmând să dispună apoi de aceleași drepturi ca un britanic în ce privește, de pildă, accesul la un loc de muncă, pensii, prestații sociale sau la servicii de sănătate.

Ceilalți vor trebui să treacă printr-un statut de rezident temporar, ale cărui detalii nu au fost precizate.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Cum să slăbești fără să ții dietă Te-ai săturat să încerci diete și să n-ai rezultatele pe care ți le dorești? Iată care este secretul să te bucuri de o siluetă frumoasă fără reguli stricte!  Dietele sunt la mare căutare însă fiecare are în spatele său an...
Lira sterlină scade din cauza instabilității politice Lira sterlină a scăzut, luni, faţă de zece monede importante, din cauza perspectivei unei coaliţii guvernamentale instabile în Marea Britanie care, peste o săptămână, trebuie să înceapă negocierile cu Uniunea Europeană referitoare la Brexit. ...
Nuferi din mai multe tari cresc intr-o balta de la Bardar. Sunt peste 50 de soiuri de flori plutitoa...   Acum trei ani, Gheorghe Luchita s-a intors acasa din Florida cu diploma de cercetator in filosofie si chimie. Acolo el a fost impresionat de nuferi, astfel ca a decis sa-i creasca si la noi. Acum are o colectie de peste 50 de soiuri, aduse din Thailanda, Cehia, Ucraina si Marea Britanie. Flo...
Fostul procuror interimar Andrei Pântea, REŢINUT. De ce este bănuit Fostul procuror interimar Andrei Pântea a fost reţinut de Procurtura Generală.Pântea a fost reţinut, fiind bănuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu. Acesta este acuzat că a transferat ilegal în Federația Rusă dosarul așa-numitului hoț în lege Grigore Karamalak, alias Bulgaru. REVENIM CU DETALII....
Descoperire socanta in capitala. Politistii au gasit, intr-un apartament de la Botanica, o persoana ...   Totul s-a intamplat ieri seara, in jurul orei 22:00, intr-un apartament din sectorul Botanica al capitalei. Deocamdata nu este clar se s-a intamplat in acea locuinta. Autoritatile au emis un comunicat prin care anunta doar ca, ajunsi acolo, in casa, au gasit un barbat fara suflare, iar altul...
Povestea celui mai mare falsificator de bani din istorie (VIDEO) După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cuti...