img_2213551_thumbs_450x300_1585731.jpg

Un al doilea suporter a fost chemat la Politie in cazul mortii tanarului dinamovist. Ce acuzatii i se aduc

 

Politistii Capitalei audiaza, miercuri, un alt participant la conflictul din 21 august, petrecut dupa meciul Steaua – Dinamo, in urma caruia un tanar suporter dinamovist a murit dupa o lovitura in cap, cu un obiect contondent.

 

Potrivit Biroului de presa al Politiei Capitalei, persoana este audiata de catre un procuror criminalist din Parchetul Tribunalului Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii de tentativa la talharie. Participantul la conflict este suspectat ca a incercat sa smulga fularul cu inscriptia clubului de fotbal Dinamo, pe care il purta victima in momentul incidentului.

 

Tribunalul Bucuresti a decis, vinerea trecuta, arestarea preventiva pentru 30 de zile, sub acuzatia de omor, a agresorului tanarului de 18 ani care a murit in urma unui incident ce ar fi avut loc dupa meciul de fotbal Steaua – Dinamo din 20 august.

 

„Tanarul a fost lovit in urma unui conflict, fiind ulterior internat la un spital de urgenta, unde s-a intervenit chirurgical si unde, in cursul zilei de 24 august, a fost inregistrat decesul”, informa Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti.

 


Preluat de la: ProTv