arest-catuse_42440000.jpg

Un avocat din Cahul riscă ani grei de închisoare. Minţea oamenii şi le lua apartamentele

Un avocat din Cahul a fost reţinut de CNA. Acesta ar fi liderul unui grup infracţional şi se presupune că, ar fi pus în aplicare o schemă de deposedare de apartamente a unor locuitori din Cahul.

Potrivit anchetei, în perioada 2013-2015, membrii grupului ar fi falsificat mai multe acte oficiale şi hotărâri de judecată, în baza cărora au obținut ilegal dreptul de proprietate asupra unor imobile.

Avocatul a fost reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat pentru escrocherie şi fals în acte publice.

La începutul anului curent, CNA şi procurorii anticorupţie au deconspirat această schemă şi au reuşit să reţină patru persoane, inclusiv un registrator al Oficiului Teritorial Cadastral Cahul, dosarul în privinţa lor urmând să fie transmis, în curând, în judecată.

Grupul identifica proprietari de bună-credință, pe care îi deposedau de apartamente, în baza unor hotărâri de judecată inexistente și a unor acte de identitate false. Ulterior, casele erau înstrăinate, prin intermediul unor persoane interpuse.

Pentru faptele incriminate, în concurs de infracțiuni, legislația națională prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Schimbări în POLIȚIE! Cine este noul șef al INP și noul șef al Direcţiei Audit Public Intern a IGP... Schimbări majore în Poliție. De astăzi, INP și Direcţiei Audit Public Intern a IGP au noi șefi.  Livii Baziuc a fost numit șef al Direcţiei Audit Public Intern a IGP, printr-un ordin semnat de Secretarul general de stat, Simion Carp. Iar noul șef al INP este colo...
Marc Marquez a celebrat titlul de campion mondial la MotoGP în oraşul natal Nebunie totală în oraşul spaniol Cervera! Marc Marquez, campion mondial la MotoGP a sărbătorit în localitatea natală titlul câştigat în acest an. Pilotul spaniol a fost aclamat de mii de suporteri, în timp ce făcea turul de onoare prin oraş, alături de ceilalţi membri ai echipei Repsol Honda, în rem...
(video, foto) Volumul III al trilogiei „Amintiri din viitor” de Andreea Russo a fost lansat la Teatr... Pe 13 mai, la Teatrul Geneza Art din Chișinău a avut loc lansarea Volumului III al trilogiei „Amintiri din viitor” de Andreea Russo, apărut la Editura Bestseller. Evenimentul a fost unul special, diferit de lansările precedente, datorită unui program teatral cu participarea actorilor de ...
Fotografia care a emotionant internetul. Ce gest a facut un baiat pentru tatal sau bolnav de leucemi...   Jon Straswon, in varsta de 33 de ani, a fost anuntat ca boala sa era atat de avansata, incat ar mai fi avut doar cateva saptamani de trait, relateaza Daily Mirror   Curajul barbatului l-a determinat sa infrunte boala si sa ceara tuturor sfaturi despre cum poate depasi dificultatile fi...
Au fost desemnaţi câştigătorii concursului NACTOY 2017 În cadrul Salonului Auto de la Detroit au fost anunţaţi câştigătorii concursului NACTOY ediţia 2017 (North American Car, Truck and Utility Vehicle of the Year). Cel mai bun automobil al anului 2017 a fost desemnat electrocarul Chevrolet Bolt. Alături de hatchback...
(video) Bolea: Președintele țării trebuie să aibă împuterniciri de a dizolva Parlamentul pentru a nu... În urma întrevederii fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova cu delegația Comisiei de la Veneția, deputații socialiști au discutat despre referendumul consultativ inițiat de președintele Igor Dodon și anume despre prevederea de a oferi mai multe &ici...