Un deputat și-a pierdut controlul după ce a fost numit agramat: „Ieși afară, clovnule ce ești tu”

Replici dure la ședința Comisie Juridice din Parlament, unde s-a discutat demersul Comisiei Electoral Centrale cu privire la interpretarea legislației cu privire la dreptul unui grup de inițiativă de a organiza referendumuri legislative. 

Deputatul PDM a propus Comisie să menționeze în opinie faptul că cetățenii pot iniția referendumuri consultative, nu și legislative, iar acest lucru i-a nemulțumit pe reprezentanții grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului „Nu-mixt”. „CEC-ul are dubii că cetățenii au acest drept, iar Serioja Sîrbu cu mai mulți colegi de-ai lui îl susțin. Domnul Deliu a ieșit din ședință în semn de protest împotriva acestui non-sens. Cu toate că avizul Comisiei Juridice este unul consultativ, suntem siguri că se pregătește terenul pentru a refuza înregistrarea grupului de inițiativă în mod repetat”, a scris pe pagina sa de Facebook Ștefan Gligor.

Reprezentanții grupului de inițiativă au încercat să își expună părerea în cadrul Comisie, doar că Raisa Apolschi a menționat că aceștia au dreptul doar să asiste la ședință, nu și să comenteze. La un moment dat, Gligor l-a numit pe Sîrbu agramat, iar din acel moment a început o ploaie de replici dure. „Auzi, clovnule, ieși afară! Agramatule, ieși afară! Clovnule ce ești tu”, a replicat deputatul Sergiu Sîrbu.

„Trebuie să argumentați juridic de ce nu avem voie să ne expunem. Avem mai multă legitimitate decât aveți voi aici. Opinia dvs este ilegală”, a mai adăugat Gligor.

Reprezentanții grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului legislativ cu privire la anularea sistemului mixt au mai menționat că demersul CEC a fost adresat Parlamentului și nu Comisiei parlamentare: „Or prin demers se solicita interpretarea legislației de Parlament, dar deoarece acest lucru nu se reușea până luni, 12 martie, când se întrunește CEC-ul să examineze înregistrarea grupului, PD a decis să emită un aviz a Comisiei care va servi temei de refuz pentru CEC, chiar dacă nu produce efecte juridice și este consultativ. Cu alte cuvinte procesul de uzurpare al puterii în acest stat și anihilare a suveranității poporului este în plină desfășurare”.

Reamintim că grupul de inițiativă pentru inițierea referendumului legislativ privind adoptarea Legii cu privire la sistemul electoral al Republicii Moldova a fost constituit pe 11 februarie 2018 curent, în cadrul unei adunări în care au participat 822 de persoane dintre care 791 și-au manifestat dorința de a fi membri ai grupului de inițiativă.

La Adunarea de constituire a fost creat şi Biroul executiv care va fi format din trei persoane. Directorul de programe la Centrul de Politici şi Reforme, Ştefan Gligor, a fost ales în calitate de preşedinte al grupului de iniţiativă, Stela Uţică – vicepreşedinte al grupului, iar în calitate de sectar general – Valeriu Paşa. 

Sursa: TV8.MD


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Rihanna mai face și altceva pe lângă muzică. Cu ce titlu s-a ales aceasta Superstarul R&B Rihanna este cunoscut în special pentru cântecele sale de succes și ținutele sale provocatoare, dar universitatea americană Harvard a decis miercuri să-i acorde o distincție pentru o altă latură a sa, numind-o personalitatea umanitară a anului, relatează AFP. ...
(foto) Brenda din „Beverly Hills”, fotografii de pe patul de spital. „Așa arată cancerul” Actriţa Shannen Doherty, care a fost diagnosticată cu cancer la sân anul trecut, a publicat o serie de fotografii sfâşietoare ce o înfăţişează la una dintre şedinţele de chimioterapie, notează antena3.ro citat de UNIMEDIA. Shannen Doherty, cunoscută pentru rolul...
Detalii mai puțin cunoscute despre bona prințului George: Este antrenată în tehnici de luptă antiter...  Un detaliu mai puțin cunoscut despre viața familiei regale britanice are legătură cu bona prințului George, fiul cel mare al prințului William. Maria Teresa Turrion Borrallo este numele bonei micului prinț. Bona...
Parlamentul European cere alegătorilor moldoveni să voteze Maia Sandu și să mențină cursul european ... „Acum Republica Moldova va alege dacă va merge pe calea renovării sau dacă va face câțiva pași înapoi. Este foarte important ca toți cei care văd viitorul Republicii Moldova în asociere cu Uniunea Europeană să își unească forțele și să susțină un singur candidat comun pentru alegerile parlamentare, ...
A sosit primăvara! Topul celor mai frumoase 10 mesaje de Mărţişor Descoperă câteva urări pe care le poţi trimite de Mărţişor.1. Firul alb e sănătate iar cel roşu, prosperitate. Amândouă, împreună, formează o cunună de succes şi voie bună. Primăvara aceasta să fie ca zâmbetul, bunătatea şi optimismul tău! O primăvară fericită!2. Un mic mărţişor şi un ghiocel îţi dă...
Evreii din întreaga lume intră în anul 5777. Sărbătoarea Anului Nou durează două zile Evreii din întreaga lume intră astăzi în anul 5777. Anul Nou, sărbătoarea care durează două zile, începe la apusul soarelui, iar oamenii vor mânca mere şi miere, ceea ce simbolizează speranţa că anul care vine va fi dulce.Potrivit tradiţiei iudaice, evreii se adună în sinagogi, se roagă şi se pocăie...