trafic-23_37954800.jpg

Un fost şef de la IGP îi răspunde lui Andrei Năstase, după ce ministrul a propus ca ziua de muncă să înceapă la ora ŞAPTE, pentru a fluidiza traficul în Capitală

Fostul şef-adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc a prezentat un şir de soluţii pentru a fluidiza traficul în Capitală, la orele de vârf. Mesajul vine drept răspuns, după ce Ministrul de Interne Andrei Năstase a propus ca oamenii să iasă la muncă la ora şapte dimineaţa. 

Cavcaliuc a scris pe Facebook că există un studiu amplu, care oferă mai multe soluţii: 

1). Interzicerea transportului de mare tonaj de a intra în capitală, între orele 07:00 -09:00 și ieșirea din capitală între orele 16:00-19:00;

2). Mărirea ciclului semafoarelor inteligente a culorii verzi la intrarea în oraș între orele 07:00 – 09:00 și ieșirea din capitală între orele 16:00-19:00;

3). Inițierea unui dialog cu agenții economici care își desfășoară activitatea în capitală, inclusiv companiile de distribuire a mărfurilor, dar și cele în domeniul construcțiilor și după o perioadă de adaptare acordată acestora, de instituit un orar obligatoriu, ca în țările dezvoltate, iar distribuirea mărfurilor sau deservirea șantierelor de construcții de către agenții economici din capitală să fie efectuată între orele 20:00-22:00 și 05.00 – 07.00, atunci când acea mașină care aduce marfa, parcată pe o stradă doar cu 2 benzi, să nu creeze incomoditate și ambuteiaj de 20-50 de mașini în ora de vârf a zilei, când toți se grăbesc pentru a realiza lucruri importante și așteaptă până respectiva mașină descarcă 2 lăzi de bere la o cafenea sau un bar. 

4). Consultarea cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și modificarea obligatorie a programelor de studiu a elevilor claselor a 9-a, 10-a,11-a, 12-a și cele universitare, urmând ca ele să înceapă după ora 11:00 toate. Acest lucru ar permite fluidizarea orașului de o parte mare de mașini private, taxi, microbuze, troleibuze, autobuze, care circulă între orele 8:00-10:00 ca să ajungă toți la aceeași oră la serviciu, liceu sau universitate.

Această soluție ar permite ca, în primele ore ale dimineții, prioritar să meargă la serviciu persoanele care încep programul de muncă la 08:00 – 09:00 și duc la grădiniță și la școală copiii însoțiți de părinți.

Apoi în al doilea ciclu merg liceenii claselor menționate mai sus și studenții tuturor instituțiilor superioare de învățământ, profesorii, dar și alți angajați de suport ai acestor instituții;

5). Schimbarea modului de circulație rutieră și instituirea de noi modalități de circulație la intersecțiile unde sunt comise cele mai multe accidente rutiere, care în consecință creează ambuteiaje;

6). Întreprinderea măsurilor concrete pentru atenționarea, monitorizarea și sancționarea dură a șoferilor de microbuze, care staționează neregulamentar și creează haos în trafic și situații de accident, care în consecință creează ambuteiaje.

7). Amplasarea între orele 07:00 – 10:00, 11:00 – 13:00 și 16:00 – 19:00, la cele mai aglomerate și cu risc sporit de accidente rutiere treceri de pietoni, intersecții si cercuri giratorii a angajaților INP pentru fluidizarea traficului, a Bunicilor Grijulii și a Carabinierilor pentru a responsabiliza pietonii și ajuta copiii, bătrânii neputincioși și persoanele cu dizabilități – reglarea acestor procese va preveni foarte multe accidente rutiere cu implicarea celor menționați mai sus si a pietonilor iresponsabili și în consecință ambuteiajele. 

CITEŞTE ŞI: Andrei Năstase propune cetățenilor să înceapă ziua de lucru la ora șapte dimineață (VIDEO)

 


Preluat de la: Publika.md

 Fără categorie