retinut_56421500.jpg

Un procuror anticorupție, REŢINUT. Este suspectat de corupere pasivă (VIDEO)

Un procuror anticorupție a fost reținut, aseară, de colegii săi. Acesta este cercetat pentru corupere pasivă şi a fost reţinut în izolator pentru 72 de ore. Omul legii a cerut de la un poliţist 1500 de euro pentru a clasa un dosar în care acesta era vizat. Acuzatorul de stat a fost reţinut în flagrant în timp ce primea banii sub supravegherea angajaţilor Centrului Naţional Anticorupţie.  

„Astăzi de dimineață examinînd cauza penală pe care s-a estorcat, s-a constatat că de fapt cauza penală în privința polițistului a fost clasată încă la data de 30 septembrie 2019. Poliţistul era acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu”, a declarat Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție.

Procurorul şi-a recunoscut vina şi conlucrează cu oamenii legii. Şeful procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari susţine că în data de opt octombrie, petiţionarul şi procurorul s-au întâlnit lângă un local din sectorul Botanica de unde a şi estorcat banii.

Iar a doua zi, în jurul orei 21.30 omul legii a fost reţinut în timp ce primea banii. Suma pe care a primit-o acesta a predat-o benevol când a fost reţinut.

Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă închisoare până la 15 ani, amendă de până la 500.000 de lei dar şi privarea dreptului de a ocupa şi exercita o funcţie publică pe un termen de până la 15 ani.


Preluat de la: Publika.md