658x0_7.jpg

update / PC COCS: Schema prin care Usatîi ar fi comandat omorul lui Gherman Gorbunțov

La această etapă a efectuării investigațiilor, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pe faptul escrocheriei, manifestată prin debîndirea prin înșelăciune și abuz de încredere a 81,73 % acţiuni ordinare nominative de acțiuni BC. 

„Universalbanc” și a cauzei penale privind tentativa de omor, comisă de către un grup criminal organizat în privința lui Gherman Gorbunțov, au fost elucidate noi aspecte ale faptelor infracționale.

În aceste sens, datorită elucidării mai multor circumstanțe de caz, a mai fost pornită urmărirea penală în baza infracțiunilor de confecționare, deţinere și folosire a documentelor oficiale false; procurarea și păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor; contrabandă de arme și muniții, comis de către un grup criminal organizat.

Potrivit elementelor de fapt acumulate de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale s-a stabilit că, în perioada anului 2011, Renato Usatîi, a creat un grup criminal organizat, format din cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi cetăţeni străini şi anume Druţă Ion, Ghenadie Vechiu, Timoşenco Oleg şi Vitalie Proca, pentru a comite mai multe infracţiuni în privinţa cetăţeanului Republicii Moldova, Gherman Gorbunţov.

Scopul acestei grupări criminale era deposedarea lui Gherman Gorbunţov de proprietăţile pe care le deţinea, cu ulteriorul omor al acestuia şi asigurarea ştergerii urmelor infracţiunii.

Astfel, după realizarea de către Renato Usatîi a primei etape a planului criminal elaborat, adică după dobîndirea prin înşelăciune şi abuz de încredere a 81,73 % (68 401) acţiuni ordinare nominative de la numitul Gherman Gorbunţov, din pachetul total al BC „Universalbank” SA, de către reprezentanţii companiei „Mep Grup Ltd” Seychelles (zonă off-shore), la indicaţia lui Renato Usatîi, membrii grupului criminal au purces la organizarea şi planificarea detaliată a celei de-a doua etape a respectivului plan, adică a omorului lui Gherman Gorbunţov.

În acest sens, la indicaţia lui Renato Usatîi care a promis suma de 500 000 euro, pentru omorul lui Gherman Gorbunţov, în lunile martie – aprilie 2012, Ion Druţă, aflîndu-se în mun.Chișinău, Republica Moldova, l-a trimis în or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe finul său, Valeriu Halupa, pentru a verifica dacă la adresele indicate de Renato Usatîi, se afla numitul Gherman Gorbunţov.

Ulterior, după primirea confirmării de la Valeriu Halupa, referitor la locul domicilierii lui Gherman Gorbunţov, Ion Druţă îl trimite pe Vitalie Proca în or. Londra, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pentru a-l asasina pe Gherman Gorbunţov.

În Marea Britanie, Vitalie Proca a intrat în baza unor documente frauduloase ca fiind Aureliu Dospin. Ulterior, Ion Druţă i-a expediat lui Vitalie Proca o armă de model „ПМ”, modificată artizanal, cu amortizor, camuflată într-un colet, prin intermediul unui maxi-taxi pe ruta Chişinău – Londra.

Vitalie Proca, în cîteva zile după filarea lui Gherman Gorbunţov a comis, la 20 martie 2012, tentativa de omor în privinţa ultimului, cu aplicarea armei de foc de model „ПМ”, după care a parăsit locul infracțiunii, revenind în Republica Moldova.

În continuare, conform planului criminal întocmit în prealabil, pînă în prezent, Renato Usatîi, prin intermediul mai multor persoane din anturajul său, comit acţiuni îndreptate la ascunderea urmelor infracţiunii, inclusiv prin crearea aparenţei de implicare în acţiuni criminale a unor persoane terţe.

Pentru comiterea infracțiunilor incriminate, persoanele implicate riscă următoarele pedepse:

Fapta de omor intenţionat la comandă se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detențiune pe viaţă.
Pentru infracțiunea de escrocherie în proporții deosebit de mari riscă o pedeaspă cu închisoarea pe un termen de la 8 la 15 ani.
Pentru purtarea, păstrarea, ilegală a armelor şi muniţiilor, poate fi aplicat o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Pentru infracțiunea de contrabandă riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Pentru confecționarea, deținerea sau folosirea documentelor false poate fi aplicată o pedeapsă cu închisoare de pînă la 5 ani.


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Două persoane au fost accidentate mortal la ieşirea din Măgdăceşti O femeie în vârstă de 35 de ani şi un bărbat de 50 de ani au fost accidentaţi mortal aseară, 13 septembrie, la ieşirea din localitatea Măgdăceşti, raionul Criuleni, transmite IPN. Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, cele...
Ilan Șor a fost decorat cu ”Insigna de Onoare” din partea Uniunii Veteranilor Veteranii conflictului de pe Nistru l-au decorat cu „Insigna de Onoare” pe Ilan Șor, în semn de înalt respect pentru sprijinul acestuia. Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii Moldova l-a decorat pe primaru...
Șocant! Un poliţist beat a omorât cu maşina un bărbat care traversa strada regulamentar Un subofiţer de poliţie care s-a urcat beat la volan a accidentat mortal un bărbat care traversa strada regulamentar, pe o trecere de pietoni, marţi după-amiază, şoferul fiind cercetat penal pentru ucidere din culpă, scrie digi24.ro.Accidentul a avut loc în centrul municipiului Arad, pe trecerea de ...
Arbitrul meciului dintre PSG si Nantes a fost protagonistul unei faze bizare. Centralul s-a izbit in...   In minutul 90, arbitrul meciului PSG - Nantes, a fost bruscat din intamplare de Diego Carlos. Cazut la pamant, centralul a incercat sa-l loveasca pe jucator.   Mai mult, arbitrul i-a aratat al doilea cartonas galben si l-a eliminat pe fundasul lui Nantes. PSG s-a impus la limita cu 1 ...
Turiștii din insulele Caraibe, evacuați în ajunul apropierii uraganului Irma, cu „potențial ca... Oficialii din Florida și popularele insule Caraibe au ordonat oamenilor evacuarea. Uraganul Irma de categoria cinci, cu "potențial catastrofic", se apropie. Uraganul-monstru vine pe urmele uraganului Harvey, de categoria patru, care a lovit Texas-ul și Louisiana luna trecută și s-a soldat cu peste 4...
Statele Unite, cea mai mare putere militară din lume. Care sunt cele mai importante războaie din ist... Statele Unite sunt, probabil, cea mai mare putere militară din lume. Anual, Washingtonul alocă 50 de miliarde de dolari pentru armată, de 10 ori mai mult decât Rusia.În toată lumea sunt peste 800 de baze militare americane. Asta deoarece, de-a lungul timpului, Statele Unite au fost implicate în mai ...