13_brief_32_14417700.jpg

Urgia din California continuă. Incendiile au ajuns în Los Angeles şi au mistuit circa 450 de clădiri

Urgia din statul american California continuă. Incendiile au ajuns în Los Angeles şi au mistuit aproape 450 de clădiri. Alte câteva sute sunt în pericol, iar pompierii spun că nu reuşesc să facă faţă focarelor uriaşe.

Locuitorii care aveau cai în valoare de sute de mii de dolari i-au eliberat pentru ca aceştia să fugă din calea flăcărilor. Incendiile de vegetaţie din statul american California au cauzat pagube materiale de peste nouă miliarde de dolari. Acesta este cel mai mare prejudiciu cauzat de flăcări în istoria Statelor Unite.

Autorităţile avertizează, însă, că este vorba despre un calcul provizoriu, iar în realitate ar putea fi mult mai mari. Cele mai multe case au ars în oraşul Ventura. Acolo a fost decretată stare de urgenţă.

 


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Serviciul Fiscal de Stat pune accent pe educarea fiscală a tinerei generații Angajați ai Serviciului Fiscal de Stat au instruit circa 99 la sută din elevii claselor a 9-a și a 12-a din liceele țării. Tinerii au beneficiat de ore de educație fiscală cu genericul ,,Inițierea în educația fiscală”.  Campani...
Real Madrid paraseste Cupa Regelui. Galacticii au fost eliminati dupa ce nu au reusit sa intoarca sc... Real Madrid paraseste Cupa Regelui, dupa ce nu a reusit sa intoarca scorul din tur, atunci cand pe Santiago Bernabeu trupa lui Zidane a cedat scor 1 la 2. Aseara galacticii au reusit doar o remiza in deplasare, scor 2 la 2. Gazdele au plecat la vestiare in avantaj, dupa autogolul lui Danilo din ulti...
Au vazut o masina parcata pe o strada din capitala, au urcat in ea, insa nu au ajuns prea departe. T...   Oamenii legii au fost alertati de proprietarul automobilului de marca Dacia Logan.   Din spusele politiei, cei trei baieti de 13, 14 si 16 ani au fortat lacatul de la automobil si au plecat sa se plimbe cu el.   Au fost prinsi la cateva strazi distanta de un echipaj al politiei...
„Ziua usilor deschise” la „Heritage”: Investeste in copii, investeste in viitor! – VIDEO...   Şcoala Internaţională „Heritage” oferă copiilor dreptul la educaţie relavantă, inclusivă şi holistică, care stimulează gândirea critică, inteligenţa emoţionala şi autoexprimarea.   Pe 25 aprilie, în cadrul evenimentului public „Ziua uşilor deschise”...
Elon Musk va face parte din echipa de consilieri al lui Trump CEO Tesla și SpaceX, miliardarul Elon Musk, va face parte din echipa de consilieri al lui Donald Trump, scrie The Independent. Asta în pofida faptului că Musk l-a criticat de mai multe ori pe președintele ales al SUA. Cu doar patru zile înainte de alegeri proprietarul Tesla Motors spunea...
Shaqiri este specialistul golurilor spectaculoase: Mijlocasul lui Stoke City l-a invins pe portarul ...   Shaqiri este specialistul golurilor spectaculoase. Marcheaza si pentru echipa nationala, dar si la cea de club. Aseara, mijlocasul lui Stoke City l-a invins pe portarul lui Hull City cu un sut de la 25 de metri si cu unul din lovitura libera.   Stoke s-a impus cu 2 la 0, bucurie mare ...