veaceslav-untila-face-precizari-cu-privire-la-materialul-publicat-de-ziarul-de-garda-1473338290.png

Veaceslav Untilă face precizări cu privire la materialul publicat de „Ziarul de Gardă”

După ce jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au publicat un material în care prezintă averedea deținută de președintele Curții de Conturi, Veaceslav Untilă vine cu o reacție.

„Referitor la casa în care locuiesc. Am început construcţia acestei case în 1987, la propunerea conducerii subdiviziunii Ministerului Afacerilor Interne, în cadrul căreia activam atunci.

Ba mai mult, am primit şi un ajutor financiar din partea MAI. Construcţia a durat în jur de nouă ani şi abia după aceasta a fost dată în exploatare şi am trecut cu traiul în casa respectivă. Apropo, în această perioadă, pentru a putea finisa construcţia casei, am contractat un credit bancar în sumă de 20 de mii de ruble sovietice, ceea ce era o sumă enormă la acele timpuri. La atingerea vârstei majoratului de către fiica mea, împreună cu soţia, am decis să-i facem cadou casa, cu condiţia că vom locui în ea atâta timp cât vom fi viaţă. Niciodată nu am ascuns că este casa construită de mine, că locuiesc în ea, dar nu se regăseşte în declaraţia mea de proprietate pentru că nu eu sunt proprietarul oficial şi, conform instrucţiunii modului de declarare a veniturilor şi proprietăţilor, nu am dreptul legal de a o declara.

Referitor la treimea de imobil declarată de mine, e vorba de o încăpere de 34 de metri pătraţi, în care a locuit soacra şi care i-a revenit soţiei mele cu titlu de moştenire. Conform legislaţiei, sunt obligat să declar acest imobil, lucru pe care l-am şi făcut.

În celelalte două apartamente ce figurează în declaraţia mea de proprietate, locuiesc fiicele mele cu familiile lor. Ambele apartamente au fost achiziţionate legal, din surse declarate de mine la etapele respective în  mod transparent şi corect.

Acestea fiind spuse despre proprietăţile mele, cred că v-aţi convins că nu există nicio ilegalitate, nicio escrocherie sau eschivare de la obligaţiunile legale ce-mi revin. Sunt proprietăţi dobândite cinstit, pe care nu le-am ascuns niciodată şi regret că acum se încearcă inducerea în eroare a oamenilor prin interpretări eronate. Tot timpul am fost corect şi deschis în relaţia cu presa şi fac apel şi de această dată la corectitudine.

Referitor la afacerile mele. Odată cu venirea comuniştilor la putere în 2001, am fost înlăturat din organele afacerilor interne, unde muncisem circa 25 de ani. Eram o persoană incomodă pentru comunişti. M-am lansat în afaceri, dorind să-mi întreţin astfel familia. Niciodată nu am ascuns afacerile mele şi veniturile obţinute din ele, declarându-le onest, aşa cum prevede legislaţia. Regret că acum se fac unele apropouri şi se lasă spaţii de interpretări, care-mi pot leza imaginea. Şi mai mult regret că se încearcă invocarea în acest context a numelor membrilor familiei mele, a copiilor, care nu au de a face cu activităţile mele politice sau de demnitar de stat. Ei îşi au viaţa lor şi orice paralelă care se face în acest context e total nepotrivită. Sunt cetăţeni ai acestei ţări, care trebuie să beneficieze plenar de toate drepturile cetăţeneşti, inclusiv de cele ce ţin de viaţa privată, protecţia datelor cu caracter personal etc. Cu această ocazie, sugerez instituţiilor media şi jurnaliştilor interesaţi de activităţile mele să facă o delimitare strictă între mine, demnitarul de stat, Veaceslav Untilă, de viaţa şi activităţile căruia au tot dreptul să se intereseze oamenii, şi familia mea, membrii căreia trebuie trataţi cu corectitudine, respectându-se drepturile lor fundamentale.

Exact aceeaşi situaţie e şi în cazul altor insinuări şi interpretări apărute în contextul investigaţiei ZDG, la care chiar nu merită să mă opresc. Ceea ce vreau să spun în încheiere este că tot timpul am dat dovadă de corectitudine, deschidere în relaţia cu presa şi cu publicul larg, cu organele abilitate ale statului şi cred că pentru aceasta am meritat cel puţin dreptul de a fi tratat corespunzător. Rămân deschis şi în continuare pentru oricine se interesează de viaţa şi activităţile mele şi fac apel încă o dată la corectitudine şi bun simţ”, scrie Veaceslav Untilă, Preşedinte al Curţii de Conturi a Republicii Moldova.


Preluat de la: Unimedia.info