video-agentii-imobiliari-vrem-sa-activam-legal-sa-achitam-impozite-iar-legislatia-ne-face-infractori-solicitam-elaborarea-unei-legi-noi-37060.jpg

VIDEO. Agenții imobiliari: Vrem să activăm legal, să achităm impozite, iar legislația ne face infractori. Solicităm elaborarea unei legi noi

Reprezentanții Uniunii Agențiilor Imobiliare susțin că în prezent în Republica Moldova acest gen de activitate nu este prevăzut în lege. Astfel, își propun să promoveze un cadru legal în acest domeniu.

„Acțiunile Procuraturii din ultimul timp sunt rezultatul lipsei unei baze legislative necesare în domeniu. În acest sens, am creat un grup de lucru în care am inclus mai multi jucători de pe piață, experți internaționali și sperăm că vom putea atrage în proces și reprezentanți ai instituțiilor statului. Ne-am adresat ministrului Economiei Octavian Calmîc pentru a crea un cadru legal pentru agenții imobiliari, dar până în prezent nu s-a făcut nimic. Suntem ostaticii acestui sistem și avem nevoie să găsim o cale ca să fie împăcate toate părțile. Noi vrem să activăm legal, să achităm impozite, însă unele imperfecțiuni legale nu ne permite aceasta. Această lege va aduce si un venit mult mai mare în bugetul statului”, a menționat Victoria Nonii, reprezentanta Uniunii. 

Potrivit ei, agenții imobiliari, alături de notar, în cazul acesta sunt doar intermediari între cumpărător și vânzător și în timpul tranzacției se supun voinței și înțelegerilor pe care le au aceștia.

„Cum ar trebui să procedeze agentul imobiliar în cazul în care vânzătorul și cumpărătorul, cu acceptul notarului, decid să optimizeze impozitele și să oficializeze tranzacția după prețul cadastral? Evident că agentul își ia comisionul după prețul de piață a imobilului, cum după asta să oficializeze venitul dacă tranzacția de fapt este denaturată. Dacă ar fi să admitem logica procurorilor, în primul rând ar trebui trași la răspundere vânzătorul și cumpărătorul pentru denaturarea prețului real al tranzacției, ceea ce ar presupune dosare penale pentru toți cetățenii care vreodată au făcut asemenea tranzacții. Din experiența pe care o deținem, asta ar fi circa 70% din populația Republicii Moldova”, a explicat Nonii.

Prezentă la eveniment, membra Asociației agenților imobiliari din România Ileana Preda s-a arătat disponibilă de a participa la crearea cadrului legal în domeniu din Republica Moldova, având o experiență de agent imobiliar din anul 2010, activând în SUA și România.

„Mă bucură faptul că s-a creat un grup de inițiativă legislativă. Sunt oameni care vor ca acest domeniu să fie reglementat. Ar fi un vis frumos dacă aș putea contribui la cadrul legal din Republica Moldova. Cred că toți ar avea de câștigat de la stat la agenții imobiliari. Am văzut că în Republica Moldova agenții imobiliari sunt mai profesioniști și este mult mai bine respectat de oameni, decât în România. Ar fi foarte util ca agenții imobiliari să se înregistreze într-un Registru special, să aibă un număr, un brevet sau licență de activitate. Eu în SUA trebuia să-mi reînnoiesc licența la fiecare 2 ani și susțineam examen, era un proces de instruire continuu. Așa ar fi bine să fie și în Republica Moldova”.

În acest context, Uniunea Agențiilor Imobiliari din Republica Moldova solicită Procuraturii să nu mai intervină cu mascații și să nu facă presiune asupra agenților imobiliari, deoarece ei nu se ascund și doresc să achite impozite.

„Rugăm să fim auziți și să discutăm cum putem depăși această situație. Noi suntem dispuși să achităm toate impozitele și ne-am învățat lecția. Noi suntem tineri responsabili și ne iubim țara”, au conchis membrii Uniunii.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Deputații democrați cer investigarea implicării PLDM, a Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase în furtu... Deputații PDM colectează semnături, în cadrul unei petiții adresată Parlamentului European și Comisiei Europene. În documentul citat, democrații solicită factorilor de decizie europeni investigarea implicării PLDM, a liderului PAS, Maia Sandu, și a liderului PPDA, Andrei Năst...
Marine Le Pen cere instituirea unui moratoriu asupra imigrației Candidata extremei drepte la președinția Franței, Marine Le Pen, a cerut marți decretarea unui 'moratoriu' asupra imigrației legale timp de 'mai multe săptămâni', pentru a se pune ordine în fața sosirilor masive ale străinilor, transmite agenția EFE. ...
Tanarul care s-a stins, dupa ce s-a izbit cu masina de un pilon, langa portile orasului, avea 17 ani...   S-a intamplat noaptea trecuta pe bulevardul Dacia din capitala. Potrivit politiei, minorul se afla la volanul autoturismului, iar din cauza vitezei, a pierdut controlul acestuia si a intrat intr-un pilon de electricitate. Masina a fost facuta zob, iar pompierii au intervenit pentru a scoate ...
Iasmin Latovlevici a marcat pentru Bursaspor, în campionatul Turciei Fundaşul român Iasmin Latovlevici a marcat un gol pentru Bursaspor, care a învins-o pe Akhisar Belediyespor cu scorul de 4-2, duminică, în deplasare, într-o partidă din etapa a 13-a a campionatului de fotbal al Turciei, scrie  agerpres.ro.Gazdele au condus cu 2-0, prin golurile marcate de Elvis Manu...
ULTIMĂ ORĂ: Demnitar de stat, reținut de CNA Directorul interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, Vladimir Popa a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA). Informația a fost confirmată pentru TRIBUNA de către Angela Starinschi, purtător de cuvânt al CNA. Ea a preciz...
Polițist de patrulare, trimis în judecată pentru tamponarea unui pieton Potrivit procurorilor, în dimineaţa zilei de 14 iulie, colaboratorul Inspectoratului Naţional de Patrulare, conducînd un automobil de model „Volkswagen Golf”, a tamponat o femeie care traversa carosabilul, ulterior automobilul acestuia fiind proiectat într-un pilon electric. În urma impactului, vict...