video-cum-arata-inventia-revolutionara-care-iti-incarca-telefonul-fara-ajutorul-cablului-28701.jpg

VIDEO. Cum arată invenţia revoluţionară care îţi încarcă telefonul fără ajutorul cablului

Încăperea respectivă poate asigura 1.900 W de energie, cu un grad de eficienţă de 40 până la 95%, în funcţie de locul în care se află obiectul ce trebuie încărcat.

Există însă şi o problemă: aspectul camerei. În mijlocul ei se află o bară verticală din cupru, iar pereţii şi tavanul trebuie să aibă încorporate nişte panouri speciale din aluminiu, pentru a asigura un flux constant de energie, relatează rfi.

Bara metalică are la mijloc 15 condensatori conectaţi la un generator aflat în afara camerei, pentru a produce un camp magnetic uniform. Există de asemenea o bobină conectată la aceeaşi bară din mijlocul încăperii.

Un aspect important: experţii spun că nu e o idee bună să stăm prea aproape de bara metalică din mijlocul camerei. Asta înseamnă că fie bara va trebui să fie dotată cu senzori care să avertizeze oamenii că s-au apropiat prea mult de ea şi eventual să se oprească automat, fie va trebui conceput un design special, care să oblige persoanele din încăpere să păstreze distanţa.

Vestea bună este că acest prototip de cameră ar putea fi folosit pe viitor în birouri şi chiar depozite de mari dimensiuni, ce ar putea utiliza un sistem cu mai multe bare de cupru.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Harujen cere ca procurorul şi judecătorul care au emis mandat de arest pe numele lui Braguţa să fie ... Procurorul General, Eduard Harunjen, cere ca procurorul şi judecătorul care au emis mandat de arest pe numele lui Andrei Braguţa să fie sancţionaţi. Potrivit ofiţerului de presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, procurorul general a venit cu această solicitare ieri, scrie protv.md. ...
Premierul Abhaziei, regiune separatistă din Georgia, a murit într-un accident de mașină Premierul republicii separatiste Abhazia, din Georgia, a murit sâmbătă seară într-un accident de mașină, a anunțat guvernul local, relatează AFP. Gennady Gaguliya, în vârstă de 70 de ani, a murit într-un accident r...
IMPRESIONANT: Republica Moldova, pe locul 5 în lume cu cea mai rapidă creștere a numărului de călăto... Agenția Turismului informează că potrivit estimărilor OMT pentru 2016, Republica Moldova s-a clasat pe locul 5 în lume cu cea mai rapidă creștere a numărului de călători în scop turistic - 28, 6%. Potrivit datelor statistice î...
CS U Craiova, echipa moldoveanului Nicolae Calancea, a evitat infrangerea, in meciul cu Dinamo Bucur... Nicolae Calancea a avut o interventie salvatoare in minutul 7 al meciului cu Dinamo Bucuresti. CS U Craiova a reusit, apoi, sa deschida scorul, prin Andrei Ivan, care a dedicat golul fostului mare atacant al oltenilor, Gica Craioveanu, prezent si el la meci. Dinamo a egalat in minutul 56. Romera a s...
Procesul de judecata va fi reluat de la zero. Judecatoarea din dosarul Chirtoaca a fost promovata la...   La sedinta de data trecuta, avocatii au cerut ca masura preventiva de arest la domiciliu pe numele lui Dorin Chrtoaca sa fie revocata, magistrata Silvia Girbu insa a amanat atunci sedinta, urmand sa se expuna astazi. Respectiv nici procurorii nu au depus lista cu probele care ar demonstra vi...
„Incompetență crasă”. Reuniunea SECRETĂ în cadrul căreia s-a anunțat o „epurare masivă” a serviciulu... La Ministerul Apărării rus a avut loc în weekend o reuniune secretă în urma numeroaselor eşecuri ale agenţilor Serviciului de informaţii al armatei ruse (GRU) în SUA, Marea Britanie, Olanda şi Muntenegru. Potrivit publicaţiei independente ruseşti MBX Media, se caută vin...