video-dezvaluiri-in-sua-trump-nu-si-a-dorit-sa-ajunga-presedinte-iar-melania-a-plans-de-furie-la-anuntarea-rezultatelor-40858.jpg

VIDEO. Dezvăluiri în SUA: Trump nu și-a dorit să ajungă președinte, iar Melania a plâns de furie la anunțarea rezultatelor

De departe cel mai mare motiv de furie al Casei Albe e o declaraţie pe care Steve Bannon, fostul strateg-şef în Administraţia Trump, i-a făcut-o autorului cărţii cu privire la deja celebra întâlnire din 2016 dintre fiul cel mare al preşedintelui şi o delgaţie rusă care promitea că are informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton.

Bannon spune că această întrevedere a fost „un act de trădare, absolut lipsit de patriotism”.

Casa Albă a reacţionat cu toată furia de care a fost în stare. Preşedintele a publicat o declaraţie amplă în care îşi acuză fostul aliat că şi-a pierdut minţile după ce l-a dat afară de la Casa Albă, în august 2017. O acuzaţie ciudată, dacă ne gândim că, şi după plecarea din Administraţia americană, Steve Bannon a continuat să-i facă campanie lui Donald Trump.

O altă dezvăluire extrem de interesantă pe care o aduce cartea „Foc şi Furie”, a jurnalistului Michael Wolff, e că Donald Trump nu doar că nu se aştepta să câştige – nimeni nu se aştepta -, dar nici nu a vrut să se întâmple asta.

Alegerile erau un fel de campanie de imagine pentru magnatul american. În noaptea victoriei, când a devenit clar că a câştigat, Donald Trump era îngrozit, spune tot fostul strateg, Steve Bannon. Noua primă doamnă, Melania, plângea. Şi nu era vorba de lacrimi de bucurie. E un peisaj complet diferit de felul în care a descris Donald Trump noaptea victoriei sale, în decembrie 2016:

– Credeam că o să câştig într-un mare fel, după care am primit nişte exit-poll-uri de la voi, de la alţii.

– Eraţi pregătit să pierdeţi.

– Avem de ales? Am fost foarte surprins, pentru că eu credeam că o să câştigăm.

În ziua învestirii sale, Donald Trump a fost furios. L-a enervat faptul că marile vedete din showbiz au refuzat să participe la ceremonie. Şi mai ştim, desigur, cât de mult l-a supărat că presa a comentat că în public erau mult mai puţin oameni decât la inaugurarea preşedintelui Barack Obama.

Ei bine, se pare că, pe tot parcursul zilei, Donald Trump s-a certat cu soţia sa, care se chinuia să nu izbucnească în lacrimi.

După instalarea la Casa Albă, Donald Trump a fost profund nemulţumit de noua lui locuinţă, cu tot cu funcţia pe care o aducea. Casa Albă i s-a părut „înfricoşătoare” noului preşedinte.

Un alt detaliu, mai anecdotic, din aceeaşi carte e că Donald Trump s-a temut mereu că va fi otrăvit. Acesta e motivul pentru care preferă să mănânce de la fast food. Trebuie spus că dezvăluirile se extind şi la alţi membri ai familiei Trump.

Fiica preşedintelui, Ivanka, şi soţul ei, Jarred, ambii foarte importanţi în echipa lui Donald Trump, ar fi făcut un pact. Ar fi decis ca ea să fie cea care ar putea candida, la un moment dat, pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Un scenariu care contrazice declaraţiile publice ale fiicei preşedintelui, din august 2016:

– Ai vrea să candidezi pentru o funcţie publică, acum că ai văzut cum e?

– O, Doamne! Nu cred! E… E dur. Dar a candida pentru o funcţie publică nu e ceva ce-mi doresc să fac. Nu!


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

(video) Complex rezidențial de lux, ridicat în Parcul „Valea Trandafirilor”. Arhitectul-șef al Capit... Un bloc de locuințe cu opt niveluri din Parcul „Valea Trandafirilor”, construit în locul unei foste cafenele, este gata să primească viitorii locatari. Potrivit anticorupție, complexul rezidenţial de lux, cunoscut sub denumirea de High Park, a fost ridicat de Exfacto...
Stop fals: Portalul Sputnik.md, acuzat de speculații jurnalistice ce contrazic datele oficiale privi... Recent, portalul Sputnik.md a publicat o ştire în care anunţă că anul trecut au plecat din Moldova 2.507 de persoane cu scopul de a se stabili cu traiul în altă ţară, iar numărul străinilor care vin în ţara noastră este de aproape două ori mai mare decât al moldovenilor care ...
După caniculă, vin ploile. Meteorologii anunță ploi cu descărcări electrice până marți Temperaturile vor urca până la 37 de grade Celsius, iar ploile vor cădea pe tot teritoriul țării. Meteorologii anunță de mâine ploi cu descărcări electrice. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperaturile vor oscila între +32..+37 de grade ziua, ia...
FOTO. Un moldovean a încercat să treacă 250 de litri de alcool etilic peste frontiera din orășelul O... Ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale NORD de comun cu angajații Sectorului Poliției de Frontieră „Otaci” au desfășurat mai multe verificări pentru prevenirea și combaterea transportului de bunuri de contrabandă. „În rezultat, pe malul râului Nistru a fost observată o persoană, car...
Cine schimba scutece în familia regală a Marii Britanii: „La început eram speriat” Printul William s-a transformat de când a devenit tatăl a doi copii, Printul George si prințesa Charlotte. Nepotul Reginei Elisabeta a II-a spune ca problemele din lume ii ating acum si mai mult latura sensibila. În plus, a învățat să schimbe și scutece pampers. ...
Lira sterlină s-a depreciat în raport cu euro, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimele trei de... Lira sterlină s-a depreciat semnificativ în ultimele trei zile, după anunțul premierului britanic legat de activarea articolului 50 privind ieșirea țării din Uniunea Europeană, înainte de finele lunii martie 2017, iar miercuri înregistra cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolaru...