video-omagiul-eroilor-independentei-un-spot-lansat-de-ministerul-apararii-dedicat-zilei-memoriei-28897.jpg

VIDEO. „Omagiul Eroilor Independenței!” – un spot lansat de Ministerul Apărării dedicat Zilei Memoriei

La Chişinău, conducerea Ministerului Apărării şi corpul de comandă al Armatei Naţionale, alături de oficiali şi veterani ai războiului din 1992, au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ulterior, participanţii s-au deplasat într-un Marş al Memoriei, din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, unde a avut loc un miting comemorativ.

Prezent la eveniment, viceministrul Apărării Gheorghe Galbura a declarat că, la 25 de ani de la declanșarea conflictului armat de pe Nistru, avem datoria să fim uniți și să demonstrăm că lupta pentru independență a fost o luptă pentru viitorul și prosperarea Republicii Moldova. „Să încercăm împreună, prin fapte și acțiuni concrete, să facem din țara noastră o țară mai bună. Mai bună pentru cetățenii ei, o țară liberă, o țară la care noi am visat și pentru care am luptat în primăvară independenței noastre”, a spus viceministrul Apărării.

Militarii din garnizoanele Bălţi, Cahul, Ungheni, Căușeni, dar şi din localităţile din raioanele Cantemir, Glodeni, Hâncești, Sângerei, Străşeni şi Floreşti au participat la acţiuni de comemorare, organizate împreună cu autorităţile publice locale.

Potrivit datelor oficiale, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30 000 de persoane. Dintre acestea, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3 500 au fost răniţi.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Impact violent: Un Volkswagen a intrat puternic într-o autogunoieră Accident violent în capitală. Un Volkswagen a intrat puternic într-o autogunoieră pe strada Pușkin. Impactul a avut loc în această dimineață. Potrivit informațiilor, din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Inspectorii de patrulare urmează să decidă ci...
VIDEO. Trei femei, refuzate pe aeroport din cauza operaţiilor estetice Un angajat al aeroportului le-a explicat că nu există nicio asemănare cu fotografia din paşaport şi nu le poate lăsa să îşi continue drumul spre casă până nu este găsită o soluţie pentru a le proba identitatea. Presa chineză nu precizează ce intervenţii au suferit tinerele, dar din imagini se vede c...
Un elicopter cu turişti s-a prăbuşit în Marele Canion: Trei persoane au murit şi alte patru grav răn... Cel puţin trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite grav, duminică, după prăbuşirea unui elicopter turistic în Marele Canion din Statele Unite ale Americii, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. Şase turişti şi pilo...
2500 de locuri noi de muncă vor fi create în raionul Orhei Peste 2500 de locuri de muncă vor fi create în raionul Orhei de către Sumitomo Electric Bordnetze SRL – companie-fiică a concernului internaţional Sumitomo Electric Bordnetze AG, care va deschide o fabrică de producere a cablajelor pentru industria auto. Fabrica va avea 27 de...
CONCURS DE CALIGRAFIE LA TOKYO. Copiilor li s-a cerut să deseneze un cuvânt în stilul tradiţional ja... Elevi de toate vârstele au participat la concursul anual de caligrafie de la Tokyo. Copiii au fost împărţiţi pe grupe de vârstă şi li s-a cerut să deseneze un cuvânt în stilul tradiţional japonez.  Cei mai mici dintre ei au avut de scris cuvântul TEMARI - un joc nipon cu mingea. Elevilor din clasele...
La sfat cu ministrul Muncii! Zeci de copii au discutat cu oficialul problemele minorilor din mediul ... La sfat cu ministrul. 30 de copii din mai multe raioane s-au întâlnit cu ministrul Muncii pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă copiii din mediul rural.Totodată, aceștia au prezentat și succesele pe care le-au obținut în urma interacționării cu copiii din familiile social-vulnerabi...