video-proiectele-pd-si-psrm-privind-schimbarea-sistemului-de-vot-scrise-de-acelasi-autor-deputat-din-primul-parlament-contin-fraze-identice-1493477981.png

(video) Proiectele PD și PSRM privind schimbarea sistemului de vot, scrise de aceiași autori? Deputat din primul Parlament: Conțin fraze identice

Deputatul din primul Parlament Mihai Druță spune că proiectele PDM și PSRM cu privire la schimbarea sistemului de vot în Republica Moldova ar avea aceiași autori.

Mihai Druță spune că lingviștii ar putea demonstra cu ușurință teza sa. Și asta, deoarece, chiar a identificat fraze identice în cele două documente.

Declarațiile au fost făcute la emisiunea Alb&Negru de la UNIMEDIA. 

„Proiectul PDM, privind votul uninominal, și cel al socialiștilor sau a șefului statului, privind votul mixt, sunt scrise de aceiași autori. Lingviștii de specialitate îmi vor da dreptate. Dacă vor face o analiză lingvistică a acestor proiecte și ei au decretele lor, vor demonstra de același autor”, spune deputatul din primul Parlament.

„Cert este că niciun proiect, nici altul nu este posibil de realizat în condițiile specifice ale Republicii Moldova”, spune fostul deputat. 


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

Ce spune Biblia despre tălmăcirea viselor?  Doresc să vă pun ceva întrebări în privinţa viselor. De mai mult timp, am vise de diferite feluri, ceva fragmente din viaţă, ceva situaţii de zi cu zi şi rezolvarea acestora, care se împlinesc uneori cu mine în realitate; şi după ce se împlinesc eu &ic...
PARIS 2016: Reportaj video AutoBlog.MD de la standul Mitsubishi Astăzi, 30 septembrie 2016, în capitala Franţei continuă să se desfăşoare cel mai mare show auto european – Paris Motor Show. Aici îşi vor prezenta produsele 57 de constructori auto şi echipa AutoBlog.MD este acolo pentru a urmări şi a vă relata toate noutăţile. ...
Aplicația care te face un stăpân mai bun pentru câinele tău Probabil că, în viitor, vom avea o aplicație pentru orice. Aparent, cineva s-a gândit inclusiv la una care te ajută să fii un stăpân mai bun pentru câinele tău, scrie playtech.ro.Se numește DogLogBook și a fost creată de o echipă de la Facultatea de Știință Veterinară din cadrul Universității din Si...
Emily Ratajkowski, în lenjerie intimă pe străzile din New York Emily Ratajkowski este protagonista unei campanii publicitare incendiare. Modelul, care a devenit un sex simbol în 2013, atunci când a apărut topless in videoclipul Blurred Lines, este imaginea liniei de lenjerie intimă a brandului DKNY. Pentru această campanie publicitară, Emily, î...
(video) „Mall of Fame” e mai aproape de tine. Fashionistele din Chișinău au defilat în cele mai stil... Shopping MallDova a adunat  fashionistele din Chișinău la a patra ediție „Mall of Fame”, cu genericul „Mai aproape de tine”, unde au fost prezentate  tendințele în materie de modă pentru sezonul primavară- vară 2017. Pe lângă prezentarea unor  ținut...