465x0_canib.jpg

VIDEO teribil din Hâncești // Un șofer „canibal” și-a înfipt dinții într-un polițist

Un șofer s-a ales cu un proces penal pentru ultragierea oamenilor legii, după ce l-a mușcat de un deget pe un agent de patrulare. Incidentu a avut loc ieri, 16 aprilie, în apropiere de localitatea Bozieni, din raionul Hâncești. Imaginile cu momentul când șoferul îl mușcă de deget pe agentul de patrulare și este escortat spre mașina poliție cu degetul polițistului în gură, au devenit virale după fost postate pe o rețea de socializare de către un martor ocular.

Solicitat telefonic, Marin Maxian, șeful Inspectoratului Național de Patrulare, a declarat telefonic pentru Deschide.MD că șoferul unui automobil de marca VAZ a fost luat la ochi de agenții de patrulare și a fost tras pe dreapta.

„Exista suspeciunea că șoferul ar fi consumat alcool, însă acesta nu dorea să fie testat alcooscopic și a început a avea un comportament agresiv, iar polițiștii au fost nevoiți să-l rețină pentru al escorta la inspectorat. Însă, în momentul când a fost la pământ, șoferul l-a mușcat de deget pe unul dintre colaboratori”, a precizat Maxian.

Întrebat de ce nu i-au fost aplicate cătușele, șeful INP susține că:

„Există procedee speciale care polițiștii decid să le aplice atunci când este cazul. În această situație, nu s-a cerut aplicarea acestora.”

Drept urmare, bărbatul agresiv riscă să fie atras la răspundere pentru ultragierea oamenilor legii, nesupunerea la cerinţele acestora, precum şi refuzul de a trece testarea alcooscopică.

 


Preluat de la: Timpul.md

 Fără categorie