video-flash-mob-in-fata-gbc-jurnalistii-nemultumiti-de-comportamentul-bodyguarzilor-cu-reporterele-zdg-38067.jpg

VIDEO. Un grup de jurnaliști, nemulțumiți de comportamentul bodyguarzilor de la GBC. Ce spune agenția de securitate

Pentru jurnaliștii de la Ziarul de Gardă, acest caz nu este unicul înregistrat până acum.

Chiar dacă jurnaliștii au intrat în interiorul clădirii GBC și au cerut o reacție cu privire la acest incident, administrația a decis să nu iasă cu vreo declarație în fața presei.

Agora a încercat să obțină o declarație din partea administrației clădirii. Reprezentantii GBC au declarat că: 

„Compania Argus-S precizează că angajații care au încălcat regulamentul au fost deja sancționați disciplinar, iar compania își manifestă deschiderea și colaborarea totală cu reprezentanții MAI, care investighează incidentul. Menționăm că,  sarcina noastră contractuală este să asigurăm buna desfășurare a activității în clădirea Global Business Center, unde au oficii mai multe organizații, companii naționale și internaționale. Modul în care a acționat angajații noștri în cazul reclamat de dvs. nu corespunde procedurilor prestabilite și acesta este motivul pentru care ei au fost sancționați”.

Alina Radu a precizat că redacția continuă documentarea și filmarea materialului video la acest subiect.


Preluat de la: Agora.md

Postări recomandate

Ce nu ai voie să faci în locurile publice Potrivit Codului Contravențional al Republicii Moldova, consumul băuturilor alcoolice în locuri în care acesta este interzis se sancţionează cu amendă de la 900 de lei până la 1 500 de lei. Totodată, comercializarea băuturilor...
Horoscop 22 februarie 2017 Leii îşi dau seama că pentru a avea succes trebuie să muncească mai mult. Azi culeg primele roade.  Berbec – Horoscop 22 februarie 2017 Nu abandona dacă vezi că proiectul la care munceşti cu atâ...
Dodon: Voi participa la dezbateri cu Sandu și îi voi adresa întrebări pe care alții s-au temut să i ... Dodon a menționat că astăzi a fost convocată o ședință cu toți liderii teritoriali ai partidului. „Obiectivul propus: de la 60% în sus. La colegii noștri vin mii de mesaje din sate și raioane că oamenii sunt cu noi și așteaptă să obținem o victorie decisivă în turul II. Așa va fi”, a subli...
Schimbări la YouTube. Mai multe materiale vor fi eliminate YouTube ia măsuri ferme pentru a-și proteja utilizatorii împotriva conținutului necorespunzător, prin politici mai stricte și prin echipe mai mari de aplicare a acestora, a scris, într-o postare pe blog, Susan Wojcicki, CEO al YouTube. „Acționăm de asemenea ferm împotriva comentariilor, lansând...
Comisia Europeană condamnă atacul ‘îngrozitor’ de la Paris  Comisia Europeană a condamnat vineri 'atacul îngrozitor comis joi seară împotriva forței de poliție din Franța' , transmite DPA. ''Europa este hotărâtă să-și continue lupta împotriva terorismului; vom apăra î...
O fetiță născută prematur, la Edinet, a ajuns în stare foarte gravă pentru că felcerul de tură al un... Clipe de coșmar pentru doi părinți din Edinet. Fetiță lor născută prematur a fost internată în stare extrem de gravă la spitalul din Bălți, iar medicii de acolo le-ar fi spus că nu au aparatele necesare pentru a-i acordă îngrijiri medicale micuței, anunță protv.md ...