video-un-vehicul-a-intrat-in-multime-la-new-orleans-cel-putin-28-de-oameni-au-fost-raniti-1488105127.png

(video) Un vehicul a intrat în mulțime la New Orleans. Cel puțin 28 de oameni au fost răniți

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite după ce un vehicul a intrat în mulţimea care asista la o paradă desfăşurată în oraşul american New Orleans, a anunţat Poliţia, care a adăugat că un suspect a fost reţinut în acest caz, şoferul vehiculului aparent fiind în stare de ebrietate, relatează AP.

Jeff Elder, directorul serviciului de urgenţe al oraşului a declarat că 21 de persoane au fost spitalizate în urma incidentului, cinci fiind în stare gravă. Şapte oameni au refuzat să fie internaţi, scrie Mediafax.

Michael Harrison, şeful Departamentul de Poliţie din New Orleans, a declarat că suspectul este anchetat pentru că ar fi condus în stare de ebrietate, însă nu exclus în mod categoric ipoteza unui act terorist, spunând doar că pare să fie un caz de conducere a unui vehicul în stare de ebrietate.

Printre răniţi se află inclusiv copii în vârstă de 3-4 ani, a mai precizat Elder, dar şi un ofiţer de poliţie.

Incidentul s-a produs în una dintre cele mai aglomerate nopţi ale evenimentului Mardi Gras, cu mii de persoane asistând la parada care s-a desfăşurat pe străzile oraşului New Orleans.

Un martor ocular a declarat pentru presă că şoferul camionetei părea să nu fie conştinent de ceea ce tocmai făcuse.


Preluat de la: Unimedia.info

Postări recomandate

VIDEO. Un urs a intrat într-o casă din California în căutarea bomboanelor Un urs a intrat într-o casă din California pentru a căuta bomboane. Întreaga scenă a fost filmată de camerele de securitate. Casa unui cuplu din Tahoe, California, a fost spartă de către un „infractor” mai puţin obişnui...
Barcelona l-a dat în judecată pe Neymar și cere aproape 10 milioane de euro Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, Barça anunţă că l-a reclamat pe Neymar la FIFA, solicitându-i fotbalistului de 25 de ani despăgubiri de 8,5 milioane de euro, plus o dobândă de 10%, ceea ce ar duce suma datorată la 9,3 milioane de euro. Vicecampioana Spaniei susţine că suma resp...
PAS în topul preferinţelor electorale Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, cele mai multe voturi ar fi obținute de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Acţiune şi Solidaritate, arată un sondaj efectuat de IDIS Viitorul, în cooperare cu CBS-AXA. ...
Colin George a reuşit cel mai frumos Knock-Out al anului în cadrul galelor King of Kings Asociaţia FEA a alcătuit un "Top-10"-ul celor mai spectaculoase Knock-Out-uri ce au avut loc în cadrul galelor "King of Kings" desfăşurate în acest an la Chişinău. Pe locul trei în această ierarhie se află Aurel Ignat. Luptătorul moldovean l-a trimis fulgerător la podea pe olandezul Noah Apituley.Pe...
Maia Sandu semnalează un incident la primăria Orhei: Listele noastre au fost reținute acolo timp de ... Liderul formațiunii Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, spune că listele de circumscripție ale formațiunii sale au fost reținute la Primăria orașului Orhei timp de cinci zile, iar ulteror a fost informată că unele persoane din liste, de fapt, și-au pus semnăturile și în listele candi...
PERICOL / O boală comună oamenilor și animalelor se răspîndește rapid în Moldova. Specialiștii bat s... Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) atenționează că în perioada caldă a anului, de rînd cu bolile diareice acute, frecvent se înregistrează o boală comună oamenilor și animalelor, în special la rozătoare, numită leptospiroza. Boala este ...