658x0_3.jpg

Vladimir Putin a anunțat că va lua decizia de a participa la alegeri în perioada imediat următoare

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că va decide în curând cu privire la participarea sa la alegerile pentru un nou mandat, transmite paginaderusia.ro

„Am înțeles că această decizie ar trebui să se ia în viitorul apropiat și va fi luată. Luând-o, voi avea cu siguranță în minte discuția noastră de astăzi și reacția dvs.“, – spus Putin adresându-se participanților la ceremonia acordarii premiul „Voluntarul Rusiei”.

După cum precizează TASS, întrebarea despre planurile pentru participare la alegerile din 2018 a fost pusa lui Putin de moderatorul evenimentului. Președintele a menționat de asemenea că, pentru autopropunerea sa are nevoie de încrederea și susținerea cetățenilor din Rusia, și a intrebat participanții la ceremonie dacă il vor spirjini în cazul in care va decide să candideze.

„Dacă iau o astfel de decizie, atunci dvs. și oamenii apropiați în spirit de dvs., veți susține această decizie?” În răspuns a auzit aprobarea asurzitoare a participanților la forum, transmite Interfax.

Miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin își poate anunța în orice moment decizia de a candida la alegerile prezidentiale de anul viitor. 


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Fracțiunea parlamentară a PDM are de astăzi 39 de membri, dar 40 de voturi Deputatul PDM Sergiu Sârbu a anunțat astăzi despre aderarea a încă 5 deputați la fracțiunea PDM – Nae Simion Pleșca, Vladimir Hotineanu, Petru Știrbate, Ion Balan și Vladimir Hotineanu. El a precizat că fracțiunea PDM are, ast...
Horoscopul zilei: Nativii din zodia Vărsător reuşesc să obţină un contract avantajos Taurilor li se iveşte un contract promiţător, Fecioarele au parte de noi pasiuni, iar Săgetătorii sunt optimişti, notează adevarul.ro citat de UNIMEDIA. Berbec   Imprudenţă în vorbire şi întreruperea celorlalţi participanţi la conversaţie. Reacţii bruşte, declaraţii necenzurate şi s...
MOMENTE DE GROAZĂ! O familie a găsit în banane păianjeni veninoşi care provoacă erecţie de patru ore... O familie britanică a fugit îngrozită din propia locuinţă după ce au găsit printre cumpărături mai mulţi păianjeni din cea mai periculoasă specie.Respectivele arahnide care provin din Brazilia cauzează erecţie de 4 ore după care survine moartea.Păianjenii care au îngrozit respectiva familie poveneau...
Atenție, șoferi! Restricții la circulația transportului de mare tonaj pe drumurile naționale Atenție, șoferi! Restricții la circulația transportului de mare tonaj pe drumurile naționale. Inspectoratul Național de Patrulare anunță că greutatea totală nu trebuie să depășească 20 de tone atunci când se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30 de grade. Circ...
Un barbat din India si-a decapitat fiica de 8 ani la sugestia unui vraci   Politia l-a arestat pe Ramacharan Paharia, tatăl a patru copii, din Odisha, India, după ce au găsit-o pe fiica acestuia, Jamuna, decapitată. Potrivit poliţiştilor, bărbatul ar fi apelat la serviciile unui vraci care i-ar fi sugerat să îşi sacrifice fiica din primul mariaj pentru ca a d...
Bărbatul care s-a dat drept ginecolog și a abuzat sexual zeci de femei a fost trimis în judecată Un bărbat din Bucureşti, acuzat că practica fără drept meseria de medic şi ar fi violat şi agresat sexual zeci de femei, a fost trimis în judecată de către procurori. El pretexta că doreşte să angajeze femeile şi le trimitea la un control de Medicina Muncii pe care tot el îl ...