vladimir_putin_24938100_93031400.jpg

Vladimir Putin va efectua o vizită oficială în Franţa pe 19 august

”Temele sunt evidente: cooperarea bilaterală, care are un conţinut economic foarte profund, şi problemele internaţionale”, a declarat presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Va fi o vizită de lucru ce va dura mai puţin de o zi, a precizat Peskov, adăugând că cei doi lideri obişnuiesc să profite de întâlnirile lor pentru a se ”pune la zi” cu privire la agenda internaţională şi a descris drept ”sincer” dialogul lor, ceea ce le permite să discute despre ”orice problemă”.

Aşadar, Putin şi Macron vor aborda perspectivele formatului Normandia (Ucraina, Rusia, Franţa şi Germania) pentru soluţionarea politică a crizei din estul Ucrainei, a indicat purtătorul de cuvânt.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a cerut recent liderilor Rusiei, Franţei şi Germaniei să se întâlnească ”cât mai repede posibil” pentru reluarea negocierilor de pace.

După cum a informat Kremlinul la jumătatea lunii iulie, Macron a acceptat, în cursul unei discuţii telefonice cu Putin, invitaţia acestuia din urmă de a asista în Piaţa Roşie din Moscova pe 9 mai 2020 la a 75-a aniversare a victoriei împotriva Germaniei naziste.

Preşedintele francez a vizitat Rusia ultima dată în mai 2018. Aceasta a fost o vizită de răspuns la cea efectuată în anul anterior în Franţa de omologul său rus, care, de când Rusia a anexat Crimeea, în 2014, a efectuat puţine călătorii în statele occidentale. 


Preluat de la: Publika.md