croatia-ape_36401600.jpg

Vremea face prăpăd în lume! În SUA stratul de zăpadă ar putea depăşi 60 de centimetri, iar oamenii din Croaţia au fost evacuaţi cu bărcile

Ploile torenţiale din ultimele zile au provocat inundaţii în România. 71 de localităţi din 15 judeţe au fost afectate. Circulaţia rutieră pe mai multe segmente de drum naţional a fost deviată din cauza apei acumulate pe carosabil.

Au fost mobilizaţi trei mii de pompieri şi două mii de utilaje de intervenţie. Bilanţul provizoriu al autorităţilor arată că, la nivel naţional, zeci de case şi sute de fântâni au fost inundate.

Râul Buzău este sub avertizare cod roşu de inundaţii până diseară. Autorităţile locale au sfătuit oamenii să evite deplasările în zonele inundate şi să decupleze siguranţele de la reţea dacă locuinţele le sunt inundate. Conducătorilor auto li s-a recomandat să ocolească drumurile acoperite de apă şi să circule cu atenţie pe carosabilul umed.

Creşterea bruscă a temperaturilor a dus la topirea zăpezii în centrul Croaţiei, ceea ce a provocat alunecări de teren şi inundaţii de proporţii în localitatea Hrvatska Kostajnica. Câteva case s-au prăbuşit chiar în timpul unei vizite de lucru a premierului croat.

„Da, din fericire, nimeni nu a fost rănit, asta e sigur. Nimeni nu a fost rănit. V-aţi descurcat foarte bine, a spus Andrej Plenkovic, premierul croat.

În Statele Unite în schimb, coasta de est este sub avertizare de ninsori şi viscol. Meteorologii ateţionează că stratul de zăpadă ar putea depăşi 60 de centimetri.

„Nu pot să ţin pasul cu ninsoarea. După ce fac o tură, mă întorc şi carosabilul e deja acoperit de zăpadă. Este foarte dificil. Ninge abundent”, Kyle Silva, şoferul unui plug de zăpadă.

Cea mai gravă situaţie este în New England, dar sunt afectate şi statele Maine şi Massachussetts. În jur de 150 de mii de americani au rămas fără curent electric, dar autorităţile susţin că situaţia e sub control şi dau asigurări că livrarea energiei va fi reluată în scurt timp.


Preluat de la: Publika.md

Postări recomandate

Mesajele de Paști a președintelui și premierului: Să ne bucurăm împreună „Învierea Domnului este cea mai importantă pildă creştină pentru omenire. Ea ne învaţă să fim mai buni, mai mărinimoşi, mai milostivi. Ea ne arată ce înseamnă sacrificiul şi smerenia. Sfânta Lumină a Învierii să vă călăuzească în tot ceea ce faceţi, să vă aducă bunăstare, linişte şi împăcare suflete...
(video, Update) Un camion a intrat în mulțime în apropierea unui târg de Crăciun din Berlin. 12 pers... Update 7:00 Bilanțul morților s-a ridicat la 12, iar 48 de persoane au fost rănite grav. Autoritățile nu au dat până în prezent nicio indicație despre identitatea celorlalte victime care se găseau în acest târg de Crăciun, printre cele mai frecventate din capitala germană, &i...
Andrian Candu, despre „Prima Casă”: „De la 1 ianuarie 2018 putem deja să alocăm mijloace financiare ... Tinerele familii care vor să-și procure locuințe vor putea aplica la programul de stat programul „Prima Casă” chiar de la începutul anului 2018. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, la întâlnirea cu studenții de la Univers...
Un gol fabulos, care a fost anulat. Un fotbalist al nationalei Cehiei de juniori a marcat de la cent...   Faza s-a produs in minutul 90. Fotbalistii cehi au protestat, insa degeaba.   Conform regulilor, un gol din lovitura libera indirecta nu poate fi validat. Cehia a pierdut, astfel, meciul cu Portugalia, scor 1 la 2, de la Campionatul European sub 19 ani.  ...
Reuters: Disputa dintre Qatar și vecinii săi ar putea provoca pierderi de miliarde de dolari Vecinii Qatarului și-au justificat măsurile prin faptul că Doha ''susține terorismul'', inclusiv Al-Qaida, gruparea Stat Islamic și Frăția Musulmană, confrerie considerată ''teroristă'' de către Egipt și țări din Golf. Fondul Suveran de Investiții al Qatarului, cu active estimate la 335 de miliarde ...
SUV-urile vor domina piața în următorul deceniu STUDIU Atât tendințele actuale cât și prognozele insti­tu­telor de cercetare a pieței arată că SUV-urile vor cuceri tot mai mult teren în domeniul vânzărilor de mașini, depășind unele segmente cu tradiție și chiar distrugând altele. ...