658x0_21.jpg

Zeci de concerte vor fi organizate în cadrul festivalului tradițional „Mărțișor”, inclusiv în stânga Nistrului

48 de concerte de muzică populară, clasică, jazz și folk vor fi organizate în cadrul tradiționalului festival „Mărțișor”, care va avea loc săptămâna viitoare. 22 de spectacole vor avea loc în sălile de concerte din Chișinău și 26 de spectacole vor fi organizate în raioanele din R.Moldova, inclusiv în satul Molovata și la Râbnița, aflate în stânga Nistrului.

La a 51-a ediție a festivalului Mărțișor vor participa nume mari din lumea artistică, precum Opera din Beijing, Orchestra Virtuozii Moscovei, condusă de Vladimir Spivacov, pianistul rus Alexei Nabiulin și dirijorul Alexandr Anisimov, care vor evolua alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale. De asemenea vor susține concerte Chris Norman, trupele românești Holograf, Trei Sud Est. Orchestra Forțelor aeriene americane „Ambassadors” va evolua alături de Jazz Bandul Academiei de Arte din Chișinău.

De asemenea, artiști originari din R. Moldova care au făcut carieră pe marile scene ale lumii vor evolua în cadrul festivalului Mărțișor, a anunțat ministrul Culturii Monica Babuc. ”Violonista Alexandra Conunova, Andrei Jilohovschi de la Teatrul Bolșoi, Oleg Baltaga, Sergiu Mușat, Dinu Tamazlâcaru vin alături de noi de Mărților”, a declarat Monica Babuc.

Orchestra „Lăutarii” va evolua împreună cu soliști de muzică populară din R. Moldova și România, pe 4 martie la Palatul Național „Nicolae Sulac”, iar un spectacol de folk organizat de Iurie Sadovnic, va avea loc pe 8 martie la Filarmonica Națională. Directoarea Filarmonicii Naționale Svetlana Bivol:

„Filarmonica a pregătit trei concerte academice, de muzică clasică, va veni extraordinarul tenor italian Eduardo Guarnera și un mare dirijor Alexandr Anisimov. În paralel vom avea concerte de jazz, etno-jazz, folk”, a spus Svetlana Bivol.
Artiștii Sălii cu Orgă își vor prezenta concretele în incinta Muzeului de Artă, deoarece Sala este acum în reconstrucție, dar și în localități din Republica Moldova, a anunțat directoarea Larisa Zubcu.

„Vom prezenta două concerte, pe 4 martie vor evolua doi muzicieni cunoscuți din Polonia, dirijoarea Monika Wolinska și pianistul Tadeusz Domanowski, laureat al premiului Chopin. Vreau să menționez în mod special prezentarea concertului pentru pian a compozitorului contemporan Blazewicz. Pe 10 martie va fi o premieră absolută la Chișinău, Requiem de Dominico Cimarosa, dirijor Leonardo Quadrini”, a declarat Larisa Zubcu. 

radiochisinau.md


Preluat de la: Timpul.md

Postări recomandate

Diplomele medicilor moldoveni vor fi recunoscute în România Așadar, diplomele, certificatele și titlurile de medic din alte state decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și SUA, vor fi recunoscute de către statul român. „Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelan...
VIDEO. Gabriel Nebunu a făcut furori pe scena de la Chișinău! Vedeta din Cahul, revine în forță... Tânărul interpret a reușit, și de această dată, să ridice sala în picioare. Oamenii au chiuit și dansat alături de el, l-au aplaudat și „împânzit” cu buchete de flori. Acesta a fost acompaniat de Orchestra „Folclor” condusă de maestrul Petre Neamțu. Gabriel Nebunu a interpretat câteva piese, in...
FOTO. Viscolește în România! Iată județele unde se circulă în condiții de ninsoare Pentru a evita formarea poleiului pe DN 17, drumarii au împrăștiat sare. De asemenea, a fost activat Comitetul județean pentru situații de urgență, având în vedere avertizarea de cod galben și portocaliu de vreme severă emisă de meteorologi pentru perioada 29 octombrie, ora 10:00, până în 30 octombr...
Fostul prim-adjunct al Procurorului General, Andrei Pântea, va sta încă 25 de zile în izolator Fostul prim-adjunct al Procurorului General, Andrei Pântea, care a a fost reținut pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, va sta în continuare în izolator pentru 25 de zile. O decizie în acest sens a fost luată de magistrații Curții de Apel. Informația a fost confirmată pe...
20 de nume rare de bebeluși. Sună foarte bine, dar nu s-au numărat până acum printre preferințe... Site-ul Huffingtonpost.com a publicat o lista cu nume pentru bebelusi care nu s-au numarat printre preferintele parintilor.  Sa gasesti numele ideal pentru un copil nu e deloc usor. Alegerea numelui unui copil reprezinta o problema destul ...
Americanii vor veni sa caute petrol in Moldova. La initiativa Ministerul Mediului o companie din SUA...   Lucrarile ar urma sa inceapa in acest an si se vor incheia in 2022. Toate cheltuielile vor fi suporoate de catre compania americana, fiind vorba de 5 milioane de dolari. Solicitat de Pro TV, Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu ne-a spus ca daca americanii vor gasi petrol sau gaze naturale a...